Charles Baudelaire, unul dintre cei mai influenți poeți ai secolului al XIX-lea

Charles Baudelaire (1821 – 1867), unul dintre cei mai influenți scriitori ai epocii moderniste, poet, traducător (a tradus aproximativ 46 de povestiri ale lui Edgar Allen Poe), eseist, critic literar și de artă, este considerat poetul care a revoluționat întreaga lirică franceză și europeană prin originalitatea volumului său controversat Les Fleurs du Mal („Florile răului”), cea mai importantă colecție de poezii publicată în Europa secolului 19, influențând puternic viziunile poetice ale autorilor de mai târziu.

În 1841, atunci când a fost trimis într-o călătorie în India, de către tatăl său vitreg,  pentru a-l determina cumva pe tânăr să se distanțeze de viața ușoară, dezmățată pe care o îmbrățișase la un moment dat, Baudelaire s-a inspirat mai târziu pentru poeziile sale din experiențele trăite acolo, astfel că mare parte din temele abordate în versurile sale au fost legate de mare, navigație și porturi exotice.

• Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu…
• Monica Vitti, regina filmului italian

Pornim în zorii, cu mintea aprinsă de ispite,
Cu inima pătrunsă de-un crâncen apetit,
Și ducem, în balansul mareei liniștite,
Tot infinitul nostru pe-al mărilor finit.

(…)

Dar călători în sine sunt cei pe care-i bate
Un dor etern de ducă, nebunii-aceia doar,
Urmându-și fără preget a lor fatalitate,
Ce spun: „La drum!” întruna, dar n-au de ce habar (Călătoria, Charles Baudelaire)

Badelaire s-a născut pe 9 aprilie 1821 la Paris, fiind singurul copil al lui François Baudelaire (60 de ani) şi al mult mai tinerei sale soții, Caroline Defayis (26 de ani).

Tatăl a murit când Charles avea doar șase ani, astfel că mama lui, Caroline, s-a recăsătorit câțiva ani mai târziu, însă relația dintre Baudelaire și tatăl vitreg a fost una destul de dificilă, aspect ce-și va pune amprenta pe viața și personalitatea poetului.

Controlat financiar de familie

În 1842, când a intrat în posesia moștenirii sale, Baudelaire a dat dovadă de o nesăbuință care avea să-l afecteze profund. Cheltuitor, tânărul și-a irosit mare parte din bani pe haine scumpe și extravagante, pe cărți, picturi, mâncăruri fandosite și mese la restaurant de lux, vinuri scumpe, dar cel mai rău, pe hașiș și opiu, astfel că în mai puțin de doi ani, acesta își toacă aproape jumătate din avere.

În disperarea sa de a-și recupera banii, ajunge la mâna cămătarilor, iar datoriile pe care le acumulează aveau să-l urmărească tot restul vieții sale.

Depresia pe care i-a cauzat-o „generalul”

Văzând cum Baudelaire se transformă într-un fiu risipitor, familia i-a restricționat accesul la moștenire, poetului fiindu-i acordată anual, și legal, o sumă de bani mult prea mică pentru a-i acoperi datoriile și pentru a-i satisfice gusturile extravagante. Situația în care se afla i-au adâncit sentimentele de dispreț pe care le avea la adresa tatălui vitreg și l-au împins către izolare, accentuându-i starea depresivă pe care o provocaseră, de altfel, moartea tatălui său, când Baudelaire avea doar șase ani, și relația defectuasă cu soțul mamei sale pe care adesea-l numea „generalul”, în istorisirile despre el.

Baudelaire, care suporta cu greu viața în preajma „generalului”, avea perioade lungi de timp în care lipsea de acasă, comunicarea cu mama realizându-se doar prin scrisori, mai toate presărate cu un mix de afecțiune și reproșuri sau continue cereri de bani. Abia în 1857, anul în care a murit tatăl său vitreg, Baudelaire a reușit să-și îmbunățească relația cu mama, în acea perioadă reușind și publicarea celebrului volum Les Fleurs du mal (Florile răului), poeziile cuprinse în el fiind considerate unele dintre cele mai bune poezii din limba franceză.

(…)Că vii din iad sau luneci din cer, ce-mi pasă mie,
O, Frumuseţe! monstru naiv şi fioros!
Când ochii tăi,surâsul,piciorul tău mă-mbie
Spre-un infinit de-a pururi drag şi misterios?

Sirenă rea sau înger, drăcească sau divină,
Ce-mi pasă când tu – zână cu ochi de catifea,
Mireasmă,ritm,lucire,o!singura-mi regină!-
Faci lumea nu prea slută şi clipa nu prea grea (…) (Florile răului, Charles Baudelaire)

Începutul carierei literare a lui Baudelaire a fost marcat în special de scrieri non-poetice. În 1847 a publicat singura sa nuvelă, La Fanfarlo, o lucrare cu caracter autobiografic despre un erou torturat pe nume Samuel Cramer. A mai scris câteva eseuri și recenzii pentru diverse reviste, în lucrările sale Baudelaire lansând ideea că eroismul poate fi regăsit cu ușurință în detaliile și aspectele obișnuite ale vieții.

Anul 1848 a marcat începutul unei alte perioade tumultoase din viața lui Baudelaire, pe care el însuși a numit-o mai târziu „Mon ivresse de 1848” (Frenezia mea din 1848) în Journaux intimes (Jurnale intime,1909). Baudelaire – provenit dintr-un mediu burghez, poetul elitist cu ținută rafinată și elegantă, omul care în anii 1850 l-a îmbrățișat pe contele Joseph de Maistre, un aristocrat ultra-regalist, și care își exprimase deja admirația pentru opiniile aristocratice ale lui Edgar Allan Poe – a participat la Revoluția franceză din 1848, care a dus la răsturnarea monarhiei constituționale. Manifestând simpatii revoluționare evidente, în 1848, împreună cu Champfleury, un jurnalist, romancier și teoretician al mișcării realiste, Baudelaire a înființat, după instaurarea guvernului provizoriu, un ziar revoluționar a cărui existență a fost destul de scurtă. De asemenea, a participat fizic la revoluțiile din februarie și iunie, luptând efectiv pe o baricadă și, potrivit relatărilor unor contemporani, se pare că ar fi scandat: „Il faut aller fusiller le général Aupick” („Trebuie să mergem să-l împușcăm pe generalul Aupick”).

În 1851, după lovitura de stat dată de Louis-Napoleon Bonaparte, Baudelaire a încetat orice activitate politică.

După o îndelungată perioadă trăită în singurătate și reproșuri familiale interminabile despre cum și-a irosit viața, după câteva lucrări publicate și demonstrarea forței personalității sale, Baudelaire s-a impus ca personaj literar în anii 1850, un an mai târziu scriind 11 poeme ce au fost publicate în Messager de l’Assemblée sub titlul Les Limbes și incluse, mai târziu, în Les Fleurs du mal.

Starea de sănătate a lui Baudelaire a început să se deterioreze în anii 1860, iar în 1866 a suferit un atac cerebral care l-a lăsat parțial paralizat. După mai bine de un an de afazie, a primit ultima împărtășanie a Bisericii Catolice, iar la 31 august 1867 și-a dat ultima suflare, murind la doar 46 de ani.

Surse:

https://www.poetryfoundation.org/poets/charles-baudelaire

https://www.britannica.com/biography/Charles-Baudelaire

Vă mai recomandăm să citiți și:

William Butler Yeats, unul dintre cei mai iubiți poeți irlandezi

Sylvia Plath, poeta care s-a sinucis la 30 de ani. „Sărută-mă şi vei vedea cât sunt de importantă”

Hafez, poetul poeților care te poate ajuta să găsești sensul unei vieți mai bune

Dante Alighieri, poetul care a influențat decisiv cursul literaturii